sâmbătă, 11 iulie 2009

DREPTUL LA LIBERA ASOCIERE ŞI ALTE DREPTURI SINDICALE- DREPT NAŢIONAL

Dreptul de liberă asociere şi de afiliere la o organizaţie sindicală este garantat de Constituţie (art. 40). În temeiul acestei reglementări au fost adoptate reglementări specifice şi detaliate. Cadrul legal în acest domeniu este stabilit de Codul Muncii (art. 217-223), Legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate, Legea 130/1996 republicată privind contractul colectiv de muncă.
A. Libertatea sindicală.
Drepturile şi libertăţile sindicale sunt garantate pentru fiecare individ dar şi în mod colectiv. În ceea ce priveşte dreptul de participare la acţiuni sindicale trebuie subliniat faptul că, deşi este un drept individual, acesta se manifestă în mod colectiv.
În doctrina de specialitate drepturile prin care se concretizează libertatea sindicală, aşa cum ele sunt reglementate prin prevederile legale în vigoare, au fost structurate în două categorii:
1. Libertatea sindicală individuală:
dreptul fiecărui individ de a se asocia liber în vederea constituirii unui sindicat sau de a adera la un sindicat deja constituit;
dreptul de a nu adera la un sindicat;
dreptul fiecărui membru al unui sindicat de a desfăşura orice formă de activitate sindicală şi de a participa la acţiuni sindicale (inclusiv la grevă) în cadrul organizaţiilor sindicale din care face parte;
dreptul fiecărui membru de sindicat de a fi ales şi de a alege organele de conducere ale organizaţiei sindicale din care face parte;
dreptul fiecărui membru de sindicat de a-i fi garantată libertatea sindicală, inclusiv prin interzicerea oricăror presiuni sau represalii de orice fel în legătura cu apartenenţă la un sindicat ori cu activitatea prestată.
2. Libertatea sindicală colectivă:
dreptul fiecărui sindicat de a se asocia în uniuni sindicale, federaţii sau confederaţii precum şi dreptul de a se afilia la dreptul fiecărui sindicat de a nu se constitui sau de a nu se afilia la nici o altă formă de organizare sindicală; dreptul de a se retrage oricând din asemenea organizaţii;
dreptul oricărei organizaţii sindicale de a-şi elabora în mod liber statutele prin care să-şi stabilească modul de organizare, asociere şi gestiune, inclusiv dreptul de a-şi stabili propria disciplină sindicală, cu prevederea unor sancţiuni specifice;
dreptul oricărei organizaţii sindicale de a-şi stabili în mod liber activitatea şi programul de acţiuni;
dreptul organizaţiilor sindicale de a-şi alege în mod liber reprezentanţii sau liderii.

Pentru a garanta libera exercitare a drepturilor sindicale prevederile legale în domeniu cuprind interdicţii exprese şi sancţiuni specifice cum sunt:
· Autorităţilor publice le este interzisă orice intervenţie de natură a limita sau a împiedica exercitarea legală a drepturilor sindicale;
· Este interzisă orice ingerinţă a patronilor sau organizaţiilor patronale, exercitată direct sau prin reprezentanţi, în constituirea organizaţiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor;
· Organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza unor decizii ale administraţiei publice sau ale patronatelor;
· Constituie contravenţie, dacă fapta nu îndeplineşte condiţiile esenţiale ale unei infracţiuni, şi se pedepseşte cu amendă fapta persoanei care, prin ameninţări sau violenţe împiedică sau obligă un salariat să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei;
· Constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte:
o împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală; condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

B. Sindicatele - sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării drepturilor membrilor lor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora.
Trebuie subliniat că, odată cu noul Cod al Muncii (Legea 53/2003) a fost adoptată şi o nouă Lege a sindicatelor (Legea 54/2003). Aceasta a adus importante modificări faţă de reglementarea anterioară (Legea 54/1991) dintre care enumerăm:
recunoaşterea drepturilor salariaţilor de a constitui sau de a se afilia la un sindicat, chiar dacă membrii acestuia lucrează la angajatori diferiţi;
posibilitatea constituirii unui sindicat profesional;
recunoaşterea dreptului de a fi ales în organele de conducere a oricărui membru al unei organizaţii sindicale, prin eliminarea condiţiei de a lucra în unitate;
în exercitarea atribuţiilor specifice, sindicatele au dreptul de a promova acţiuni în justiţie, fără a avea un mandat expres din partea membrilor lor. Desigur, orice membru de sindicat are dreptul de a se opune sau renunţa la promovarea sau continuarea acţiunii în justiţie.
Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi. Legea prevede că o persoană nu poate face parte în acelaşi timp decât dintr-un singur sindicat. Având în vedere specificul activităţii unor instituţii publice, legea interzice asocierea sindicală pentru anumite categorii de salariaţi (art. 4 Legea 54/2003).
Salariaţii minori, de la împlinirea vârstei de 16 ani, pot fi membri ai sindicatelor, fără a fi necesară încuviinţarea reprezentanţilor lor legali.
Pentru a funcţiona legal, un sindicat trebuie să-şi dobândească personalitate juridică. În acest sens, în procesul verbal de constituire a sindicatului, se va împuternici special o persoană (de regulă unul dintre membrii fondatori) care va depune o cerere la judecătoria de la sediul sindicatului. Pe lângă cerere, se vor depune în două copii următoarele înscrisuri:
a) procesul-verbal de constituire a organizaţiei sindicale, semnat de cel puţin 15 membri fondatori;
b) statutul organizaţiei sindicale;
c) lista membrilor din organul de conducere al organizaţiei sindicale, cu menţionarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii şi domiciliului;
Organizaţia sindicală dobândeşte personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special, ţinut de judecătorie, a hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a cererii de înscriere. Orice modificare ulterioară a statutului său în organele de conducere ale sindicatului se va aduce la cunoştinţă judecătoriei unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile.
Poate fi aleasă în organele de conducere ale sindicatelor orice persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
are capacitate de exerciţiu deplină;
nu i s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să îndeplinească o anumită funcţie sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

O protecţie specială pe care prevederile legale o statuează se referă la liderii de sindicat şi vizează în special înlăturarea oricărei posibilităţi de represalii, ameninţări sau acţiuni de şantaj la adresa acestora . Astfel se prevede:
- protecţia reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatului împotriva oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor
- contractele individuale de muncă ale reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot înceta din dispoziţia angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului. Acestă protecţie se aplică atât pe întreaga perioadă a mandatului cât şi timp de 2 ani de zile după încetarea acestuia;
- membrii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaţi, au dreptul la reducerea programului de lucru cu 3-5 zile/ luna pentru activităţi sindicale, fără afectarea drepturilor salariale;
- pe perioada în care persoana aleasa în organul de conducere este salarizată de sindicat, aceasta îşi păstrează funcţia şi locul de muncă avute anterior, precum şi vechimea în muncă, respectiv în specialitate; la revenirea pe postul deţinut anterior i se va asigura un salariu care nu poate fi mai mic decât cel ce putea fi obţinut în motive de continuitate în acel post.

C. Activitatea sindicală – În vederea promovării şi apărării drepturilor membrilor de sindicat, organizaţiile sindicale au garantate legal următoarele mijloace de acţiune:
să transmită autorităţilor publice competente propuneri de legiferare în domenii de interes sindical (în domeniul relaţiilor de muncă);
să negocieze şi să încheie contracte colective de muncă;
să declanşeze conflict de interese, în perioada negocierilor contractului colectiv de muncă, mergând până la organizarea grevei.
să primească de la angajatori sau de la organizaţiile patronale informaţiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă precum şi cele referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii locurilor de muncă, protecţiei muncii şi utilităţilor sociale, asigurărilor şi protecţiei sociale;
să fie consultate de angajator la întocmirea regulamentului intern;
să fie invitate la reuniunile Consiliului de Administraţie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv.
să fie consultate în cazul concedierilor colective şi să propună măsuri de evitare sau de diminuare a consecinţelor acestora. În acest sens angajatorul are obligaţia să pună la dispoziţia organizaţiilor sindicale proiectul de concediere elaborat.
Legea 54/2003 prevede că în vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, organizaţiile sindicale au dreptul să recurgă la mijloace specifice de acţiune: negocierile, procedurile de soluţionare a litigiilor prin mediere, arbitraj sau conciliere, petiţia, protestul, mitingul, demonstraţia şi greva.

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog